Andrei Pop

Ca un adevarat oportunist ce da peste cap bauturica dintr-un pahar, pricina unei discutii inflacarate si plictisitoare intre un optimist si un pesimist, ma bag si eu in discutia asupra nivelului. Nu al bauturii din pahar ci aspupra nivelului de trai. Si pentru ca nu mai am nici o directie si nici un reper deja de ceva vreme, voi incerca sa nu ma pierd in prea multe metafore oricat mi-ar place sa lovesc si in stanga si in dreapta.

Exista in multi oameni teama ca va disparea democratia. Pe mine ma sperie faptul ca a existat pana acum. Adica, se vorbeste atat de bine despre democratie incat mi se pare ca in democratie nu s-ar fi putut intampla niciodata mizeria asta cu criza economica. Unii sunt la fel de convinsi ca in tarile din care a pornit criza a fost si este democratie, lucru care pe mine ma pune pe ganduri dar, cum habar nu am daca a existat vreodata democratie sau nu, nu ma pronunt. Astept si intre timp aplic acelasi concept profitului.

Exista convingerea aproape unanima ca profitul e ceva bun. Faci ceva, scoti un profit si e bine. Pe bune? Ma uit in jurul meu si constat ca nu prea e bine. Constat ca profitul a fost atat de ridicat in slavi incat nu conteaza cum il obtii, conteaza doar sa-l obtii. Ca daca nu ai profit nu poti sa faci imprumuturi. Bancile se uita la profit ca sa stie daca tu iti vei putea plati datoria. Nu au alt crietriu inafara de profit. Trebuie sa le dovedest macar ca tu o sa scoti profit.

Trebuie sa ai bilantul cu plus. Continuu. Contrar oricarei legi ale fizicii si contrar bunului simt tu trebuie sa ai continuu profit.

Asa, spre exempliu, pentru ca Romania sa poata avea increderea bancilor a trebuit sa taie pensiile si salariile pentru a avea profit, nici nu, pentru a avea un deficit mai mic.

Partea cea mai scandaloasa e ca bancile nu doar cred ba chiar cer lucrul acesta. Cer sa fie mintite ca sa dea imprumut. Daca o firma scade salariile angajatilor si da afara cativa, prezinta un plan cu cheltuielile reduse si deci cred si ei si bancile ca sunt pe profit. Ca afacerea merge.

Cred ca ati inteles cum pun problema. Mi s-a facut greata de la profit. Mi sa facut greata de capitalism si mai ales de uniunea lor care a facut ca mamele sa trebuiasca sa se prostiuteze sa-si poata hrani copiii. Mi s-a facut sila si de democratiile care au permis ca toate aceste lucruri sa evolueze, adica sa degenereze. Mi s-a facut sila de toate si imi place tot mai mult juramantul asasinilor din Assassin's Creed.

Cand ceilalti oameni cauta orbeste adevarul, aminititi-va, nimic nu e adevarat.
Cand ceilalti oameni sunt limitati de moralitate sau lege, amintiti-va, totul e permis.

 

Cu speranta intr-o revolutie totala a societatii, pentru ca e politicos sa va salut si pentru ca azi e Sfantul Valentin, sa fiti iubiti!

In zilele astea e atat de frig, dar atat de frig, incredibil de frig incat poti vedea politicieni cu mainile in propriile buzunare. Asta e un adevarat miracol de iarna,

Daca am accepta sa ne comportam si noi cum se comporta ei, daca ar fi sa luam decizii pe ceea ce se intampla in realitate si nu pe ceea ce ni se spune, toate problemele s-ar rezolva, intr-un fel sau altul.
Dar noi nu existam. Exista doar fiecare dintre noi. Si fiecare dintre noi isi traieste visul. Voi care va treziti si vreti sa incepeti sa traiti realitatea, luati aminte, exista doar doua simple reguli pentru a ramane treji:

Cand ceilalti oameni cauta orbeste adevarul, aminititi-va, nimic nu e adevarat.
Cand ceilalti oameni sunt limitati de moralitate sau lege, amintiti-va, totul e permis.

Rezistenta: E momentul sa reactionam, sa batem cu pumnul in masa, sa luam o decizie, cea corecta si sa iesim pe strazi sa le umplem de oameni si sa le dovedim ca inca mai gandim, ca avem un ideal, ca nu suntem manipulabili. Sa ne recastigam cu sudoarea fruntii drepturile pentru care au luptat parintii nostrii. Sa le demonstram ca inca nu ne-au spalat, si nu ne vor spala vreodata creierii cu propaganda lor nesimtita!

Propaganda: Dupa cum stim cu totii, curat inseamna sanatos iar noua ne pasa de sanatatea voastra. Expuneti-va zilnic propagandei si va garantam ca veti avea mereu un creier curat ca lacrima si o minte odihnita si gata de actiune in orice imprejurare.

La un supermarket in Italia. Preturi de parca ar fi la moda ...

 

Realitatea e că nu mă interesează absolut deloc în acest moment, dacă omul cu fața de abia trezit din somn cu un nou post de televiziune (nu dintre cele mai strălucite) e omul lui Vântu sau omul lui Băsescu. Nu asta e dilema mea existențială. Nu asta așteptam.

Realitatea e că am înțeles de multă vreme cine e omul rău. Am înțeles de mult că vrea să controleze ca un dumnezeu tot ce mișcă în țara asta. Nu am înțeles de ce o vrea, nu am înțeles ce-i mai lipsește dintre lucrurile ce se pot obține așa. Fiindcă stima sau respectul meu nu le va avea niciodată. Nici mila sau compasiunea, nici frica.

Nu m-am oprit din scris pe blog din motive de frică și nici nu mi-am schimbat părerile. Pur și simplu mi se pare că am spus tot ce am avut de spus. A trecut, cel puțin pentru mine, timpul vorbelor. Intre timp, să-l urăști pe Băsescu a devenit clișeu, să scrii cât de nenorocit e a devenit o modă. Să faci ceva încă nu există.

Nici nu cred că “acum ori niciodată” e momentul de a face ceva, cum spun unii. E deja prea târziu să evitam multe rele. E destul de devreme să evitam altele. Deocamdată stăm și privim încruntați și indignați cum își bagă ~#£@ în tot ce ne este nouă drag, ba chiar și în noi. Dar se pare că avem fundul destul de larg după 40 + 20 de ani de “reforme” și încă avem destulă vaselină să nu ne usture. Nu cred în “acum ori niciodată” fiindcă “acum” a trecut de atâtea și atâtea ori pe lângă noi încât ar trebuii să existe multe “niciodată”. Ori logica nu îmi permite să accept lucrul ăsta. Dacă nu e acum, când o fi o fi și nu pot eu schimba când o fi. E ca sfârșitul lumii. Nu poți să știi când vine. Poți doar să te pregătești pentru el, creștinește vorbind. Iar sfârșitul lumii nu e o catastrofă. E doar dureros ca orice naștere a unei noi existente, a unui nou început.

Așa se exprimă opoziția lui Berlusconi pe zidurile Italiei, aceeași Italie în care ziariștii englezi se întreabă dacă există libertate de exprimare. Italie în care sunt cenzurate emisiuni de pe posturile publice, unde se dă spațiu de emisie lingăilor micului pupător de mână de dictator care până mai alaltăieri era numai bun de ospitat în spațiul Schengen.

În România însă, unde lucrurile stau de mii de ori mai rău, unde dictatura e evidentă, unde se desființează spitale, unde se taie de la o zi la alta din salarii, unde ești scuipat în față de instituții, limbajul e mult mai blând, mult mai rafinat, mult mai abstract și mai spălăcit de orice urmă de sentiment. Iar, de cele mai multe ori, cei care critică, care spun că ar trebuii să ne scoatem curajul din hibernare, să ne înarmăm cu argumente, pancarte și alte treburi legale și să ieșim toți, da' toți în piața publică să ne strigăm nemulțumirea, termină discursul cu o instigarea la speranța că o vom face. Și din haideți fraților în stradă, ardă-i focul de nemernici ne alegem cu să sperăm că cineva va ieși în stradă.

Ah, să nu uit să precizez pentru serviciile ce-l protejează pe președinte, plătite din buzunarele bolnavilor rămași fără spitale: imaginea de mai jos nu e vre-o instigare de nici un fel. Vroiam doar să arăt lumii cum arată un scooter ars. Frazele de mai sus însă erau intenționate să aibă, măcar într-o mică măsură, efectul de instigare la protest împotriva protejatului vostru.