Andrei Pop

Așa se exprimă opoziția lui Berlusconi pe zidurile Italiei, aceeași Italie în care ziariștii englezi se întreabă dacă există libertate de exprimare. Italie în care sunt cenzurate emisiuni de pe posturile publice, unde se dă spațiu de emisie lingăilor micului pupător de mână de dictator care până mai alaltăieri era numai bun de ospitat în spațiul Schengen.

În România însă, unde lucrurile stau de mii de ori mai rău, unde dictatura e evidentă, unde se desființează spitale, unde se taie de la o zi la alta din salarii, unde ești scuipat în față de instituții, limbajul e mult mai blând, mult mai rafinat, mult mai abstract și mai spălăcit de orice urmă de sentiment. Iar, de cele mai multe ori, cei care critică, care spun că ar trebuii să ne scoatem curajul din hibernare, să ne înarmăm cu argumente, pancarte și alte treburi legale și să ieșim toți, da' toți în piața publică să ne strigăm nemulțumirea, termină discursul cu o instigarea la speranța că o vom face. Și din haideți fraților în stradă, ardă-i focul de nemernici ne alegem cu să sperăm că cineva va ieși în stradă.

Ah, să nu uit să precizez pentru serviciile ce-l protejează pe președinte, plătite din buzunarele bolnavilor rămași fără spitale: imaginea de mai jos nu e vre-o instigare de nici un fel. Vroiam doar să arăt lumii cum arată un scooter ars. Frazele de mai sus însă erau intenționate să aibă, măcar într-o mică măsură, efectul de instigare la protest împotriva protejatului vostru.